3 Alimente cu care incerci in zadar sa slabesti

Oamenii asteapta in general de la nutritionisti solutii rupte din Rai (imposibile adica) despre cum pot manca un burger cu cartofi prajiti sau o portie de tiramisu la 10 seara fara sa se ingrase a doua zi sau despre cum pot manca de 100kg si sa arate de 61. Cred ca, fiziologic vorbind, am putea sa pacalim organismul sa duca aceste calorii in vazduh si nu pe solduri, ca am putea sa-l hipnotizam cumva sau sa-i dam niste ghimbir cu multa lamaie ca sa inchida ochii un pic. Stiti, si eu am nevoie de multa poveste in viata mea si de asta va inteleg perfect. Si eu caut sa vad in orice plecare un motiv bun de intoarcere la un moment dat si in orice telefon ce nu mai suna o explicatie care sa tina locul cuvintelor. Cateodata imi iese, restul e experienta.
Prefer insa sa fiu genul de persoana care iti spune verde in fata ce e posibil si ce nu. Desigur ca fac o gluma intre timp si te tin si de mana, ca sa intre adevarul asta dureros mai usor 🙂 dar rabat de la adevar nu fac pentru ca as renunta la profesionalism si nu e corect nici fata de tine.

Pentru ca viata e mult prea pretioasa sa o pierdem cu eterne cure de slabit si priviri incruntate in oglinda, prefer sa te ajut sa te vindeci cat mai repede si sa incepi sa te iubesti si accepti cat mai curand. Fara sa-ti apartii pe de-a intregul nu vei avea niciodata nimic cu adevarat.

Pentru ca vad in jurul meu oameni incercand sa slabeasca cu tot felul de produse am zis sa enumar astazi vreo 3 si sa va ajut sa constientizati un pic despre ce e vorba:

1. Rondele expandate de orez. Nu zic firma producatoare ca nu prea conteaza, toate sunt la fel. Haideti sa spunem asa: toti stim ca nu prea poti sa slabesti cu ciocolata ca e calorica. Ce nu stim este ca sunt extrem de multe produse, aparent dietetice, ce au calorii asemanatoare sau chiar peste ciocolata. Rondelele astea din cereale expandate sunt printre ele. Daca molfai 4 bucati/rondele din astea printre mese din dorinta de a slabi sa stii ca e fix cum ai manca 1 ciocolata de 100gr intreaga. Tot vreo 500kcal aduni, adica vreo jumatate din cat ar trebui tu sa mananci intr-o zi intreaga daca vrei sa slabesti si ai o viata de birou. Varianta de consum acceptabila a lor ar fi sa asociezi 1 sau 2 bucati cu micul dejun, daca vrei sa te indepartezi de a consuma paine desi sa stii ca painea are jumatate din caloriile lor. In plus de numarul ridicat al caloriilor, procedeul de fabricatie este unul intens procesat astfel ca rondelele astea iti cresc rapid glicemia, adica te ingrasa mult mai mult decat daca ai manca la pranz un pumn de orez langa un peste/carne slaba/branza/legume. Deci daca nu mananci orez pentru ca stii tu ca ingrasa dar infuleci cercurile astea expandate este posibil sa nu faci cea mai buna alegere in materie de slabit;

2. Produse integrale sau bio. Integral inseamna neprocesat sau mai putin procesat si nu cu potential de slabit. Nu inseamna dietetic sau ca poti manca mai mult. Niste paste integrale sau obisnuite au ambele in jur de 300-350kcal/100gr. Nici o diferenta aici. Singura diferenta este ca la cele integrale se adauga si cateva grame de fibre care fac ca “zaharul” din paste sa se absoarba ceva mai lent , adica iti vor tine ceva mai mult de foame. Desigur ca daca le mananci cu branza sau carne sau diverse sosuri grase efectul pe slabit e fix zero. O portie de paste, cu orice ar fi ele, ramane o portie de paste, adica un rasfat culinar atunci cand vrei sa slabesti, unul pentru care ca sa nu te muste cantarul de picior cand te sui pe el va trebui sa platesti cu multa apa plata si iaurt la mesele urmatoare;

3. Nuci si seminte crude. De cand am aflat si noi dupa Revolutie ca sunt sanatoase nu ne mai oprim din mancat 🙂. Stiti ca mancate in nestire cresc valoarea colesterolului rau, nu?. Da, desi sunt grasimi vegetale. Nimic din ce este sanatos, mancat in exces, nu face bine. Da si de la apa poti sa mori daca bei cu nemiluita. Deci daca aflati de ceva ca e sanatos puneti va rog imediat intrebarea: si care este dimensiunea corecta a unei portii, va rog?. Stiti, totul in viata vine intr-o anumita cantitate, cat sa o poti duce pe picioare. Fie ca e vorba de o dragoste sau durere mare, o percepi pe felii cat sa o poti mesteca si sa nu te ineci. Nucile se savureaza nu se halpaie. Sunt asemenea unor condimente din care pui cu varful degetelor nu cu borcanul. Au calorii mai multe decat ciocolata despre care vorbeam la inceput si problema cu ele este ca fiind grase si crocante, deci al naibii de gustoase, nu prea te poti opri la cateva. Indiferent de gramajul pungii pe care o deschizi, 30gr sau 500gr o sa o termini pe toata fara sa-ti dai seama. Daca va stiti lacomi, cumparati-va pungute de 40-50gr si nu mai mult. Sunt mai scumpe dar credeti-ma ca in timp salvati marimi la haine. Daca aveti un mic dejun mai light sau ati mancat numai o supa la pranz puteti sa completati cu un pumn mic (strangeti bine pumnul, va rog) de nuci. Toate sunt cu aceleasi calorii: nuca noastra romaneasca, pecan, mama lu’ pecan, migdale, caju toate sunt bune de luat pe o insula pustie atat sunt de consistente in calorii;

As mai adauga aici biscuitii Belvita cu care majoritatea inlocuiesc un mic dejun pentru ca “nu am timp dimineata sa mananc ceva mai serios mai Tania”. Nu putem sa slabim cu ceva ce contine faina+ zahar cu nemiluita+grasime cu nemiluita, ca sa nu mai zic de cele 37 de ingrediente de pe pachet. Sinonime pentru cuvantul zahar de pe eticheta sunt: sirop de fructoza-glucoza, piure concentrat de fructe, fulgi de malt. Luati-va mai bine daca tot sunteti pe fuga o sticluta de kefir, va satura pentru mai mult timp si are caloriile prin jumatate.

Sper ca va sunt utile postarile mele si daca v-ati saturat sa va tot interzic chestii de mancat haideti pe pagina mea de Instagram sa vedeti concret ca se poate sa mananci si mult si gustos si sa iti tii si kilogramele sub control.

https://www.instagram.com/taniafantana/

Sa aveti o saptamana minunata si sa faceti pace cu voi! Toate vor fi mai usor de dus dupa…Imbratisari stranse!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s